Cum funcţionează bugetul UE în ţara dumneavoastră?

Se afișează postările cu eticheta Parlamentul European. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Parlamentul European. Afișați toate postările

miercuri, 19 ianuarie 2011

Adopţiile şi prevenirea traficului de copii

Adopțiile În UE: dreptul copilului de a avea o familie

Problema copiilor abandonați și instituționalizați în Europa este importantă și trebuie tratată în mod serios, se arată în rezoluția Parlamentului European adoptată miercuri, 19 ianuarie. Adopția, inclusiv la nivel internațional, ar trebui să fie încurajată pentru a asigura dreptul copilului la o viață de familie.

Rezoluția, depusă de grupurile politice PPE, S&D, ALDE, ECR și GUE, subliniază protecţia dreptului copiilor la o viaţă de familie, garantând că aceştia nu sunt forţaţi să petreacă perioade lungi de timp în orfelinate.

Adopţiei în ţara de origine a copilului ar trebui să i se acorde prioritate, ori de câte ori este posibil, interesul copilului fiind prioritar. Soluţii alternative pot fi găsirea unei familii de plasament, precum îngrijirea personală sau de tip rezidenţial, sau găsirea unei familii prin adopţie internaţională, în conformitate cu legislaţia naţională relevantă şi convenţiile internaţională. Plasarea într-o instituţie ar trebui folosită doar ca soluţie temporară, se arată în textul rezoluției adoptate de Parlamentului European.

În cazul adopțiilor internaționale, statele membre ar trebui  "să recunoască implicaţiile psihologice, emoţionale, fizice şi social/educaţionale" care pot interveni atunci când un copil este mutat din locul său de origine şi să ofere asistenţa corespunzătoare părinţilor adoptivi şi copilului adoptat. În plus, autorităţilor naţionale li se solicită să prezinte rapoarte periodice statelor membre de origine în legătură cu dezvoltarea unui copil care a făcut obiectul unei adopţii internaţionale.

Facilitarea adopțiilor în UE
Potrivit deputaților, toate instituțiile UE ar trebui să joace un rol mai activ în cadrul forurilor internaționale pentru a îmbunătăţi, a simplifica şi a facilita procedurile aferente adopţiei internaţionale şi a elimina birocraţia inutilă asigurând, totodată, apărarea drepturilor copiilor din ţările terţe.

Deputații solicită un proces de reflecție asupra posibilităţii coordonării la nivel european a politicilor şi strategiilor privind instrumentul adopţiei internaţionale, având însă în vedere că statelor membre le revine competența în domeniul adopțiilor. Această măsură ar putea îmbunătății asistența în domeniul serviciilor de informare, pregătirea adopţiei interstatale, procesarea cererilor de adopţii internaţionale şi serviciile post-adopţie.
Prevenirea traficului de copii
În rezoluție se solicită instituţiilor UE şi statelor membre să participe în mod activ la lupta împotriva traficului de copii în scopul adopţiei.

Elementele de protecţie procedurale şi examinarea atentă a tuturor documentelor de adopţie, inclusiv certificatele de naştere, contribuie la protecţia copilului împotriva încălcării drepturilor sale, care apare atunci când există dubii cu privire la vârsta sau identitatea copilului.  Un sistem fiabil de înregistrare a naşterii poate împiedica traficul de copii în scopul adopţiei și recunoaşterea reciprocă a documentelor necesare pentru adopţie sunt unele din instrumentele disponibile.

Mai multe informaţii
Textele adoptate vor fi disponibile (selectați 19 ianuarie 2011) aici

vineri, 14 ianuarie 2011

Sesiune plenară, Strasbourg, 17-20 ianuarie 2011

Deputații europeni vor participa la o dezbatere împreună cu prim-miniștrii maghiar și belgian, reprezentanții actualei și, respectiv, precedentei Președinții a Consiliului UE. Viktor Orbán va prezenta prioritățile Președinției ungare miercuri, iar Yves Leterme va face bilanțul Președinției belgiene marți. Președintelui Consiliului, Herman Van Rompuy, va prezenta de asemenea rezultatele Consiliului European din decembrie.
Reguli mai clare referitore la drepturile pacienților de a urma tratamente în străinătate sunt pe cale de a fi adoptate, ca urmare a unui acord provizoriu la care au ajuns la sfârșitul lunii decembrie deputații europeni și reprezentanții Consiliului.
Plenul Parlamentului va dezbate situația din Belarus după alegerile frauduloase din decembrie urmate de trimiterea în închisoare a liderilor opoziției și represiunea demonstrațiilor de către poliție. Deputații europeni vor vota o rezoluție privind tipul de sancțiuni pe care UE ar trebui să le impună președintelui belarus Alexander Lukașenko și altor lideri guvernamentali, prin interzicerea acordării de vize și înghețarea activelor acestora.
Deputații vor dezbate marți și vor supune la vot miercuri Acordul de stabilizare și asociere cu Serbia (ASS), care, pentru a intra în vigoare, are nevoie de acordul Parlamentului și de ratificare din partea statelor membre.
Dreptul părinților de a adopta un copil dintr-un alt stat membru ar trebui susținut, precum și interesul copiilor care sunt adoptați de către un cetățean european, consideră o serie de deputați europeni provenind în mare parte din Italia, într-o întrebare orală adresată Comisiei. Rezoluția aferentă urmează a fi votată miercuri.
Deputații vor adresa întrebări Comisiei referitoare la acțiunile pe care aceasta intenționează să le ia cu privire la propunerea legislativă lituaniană, care, potrivit membrilor PE, "ar limita în mod grav libertatea de exprimare, în special sprijinul public sau campaniile pentru egalitate ori pentru drepturile LGBT sau împotriva discriminării bazate pe sex sau pe orientare sexuală" în această țară.
Marţi seară, deputaţii europeni vor face un bilanţ al eforturilor de reconstrucţie ale Uniunii Europene desfăşurate pe parcursul anului 2010 în Haiti, o ţară afectată atât de consecinţele dezastruoase ale cutremurului din 12 ianuarie 2010, cât şi de alte probleme grave, cum ar fi uraganul Thomas, epidemia de holeră, tensiunile din jurul alegerilor prezidenţiale şi instituţii de stat fragile.
UE trebuie să dea un nou impuls strategiei pentru regiunea Mării Negre, pentru a asigura pacea și stabilitatea statelor din vecinătate (Bulgaria, Grecia, România, Turcia, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina), precum și securitatea energetică în această zonă.

marți, 15 septembrie 2009

Dezbatere înainte de votul privind desemnarea lui J.M. Barroso în funcţia de Preşedinte al Comisiei




De asemenea, dl Barroso a promis schimbări în structura Comisiei, prin desemnarea unor comisari cu următoarele portofolii: justiţie, drepturi fundamentale şi libertăţi civile/ afaceri interne şi migraţie / schimbări climatice, precum şi crearea postului de "consilier pe probleme ştiinţifice şi inovaţie."
Liderii grupurilor politice
Liderul grupului politic PPE-DE, Joseph DAUL (FR), a confirmat sprijinului grupului său pentru candidatura lui Barroso, avertizând totuşi că "nu este un cec în alb şi trebuie să îndepliniţi aşteptările noastre". El i-a solicitat dlui Barroso să nu piardă timp cu procesul de creare a noului colegiu al comisarilor. "Cetăţenii Europei s-au exprimat în iunie în favoarea PPE" şi "acum îl sprijinim pe dl Barroso" deoarece acesta a dovedit că este "un candidat cu un profil puternic."
Martin SCHULZ (DE) a declarat că dl Barroso nu se bucură de susţinerea grupului S-D, cu toate că a confirmat că grupul său se va întruni în această seară pentru a lua o decizie finală. "Europa are nevoie de o schimbare de direcţie", iar performanţele dlui Barroso vor fi examinate din această perspectivă, a declarat dl Schulz. El a continuat, subliniind necesitatea unor noi legi europene, precum directiva privind serviciile publice: "Este vorba de programul dumneavoastră, dl Barroso, nu putem reduce Europa la doar un om."
Guy VERHOFSTADT (BE) a explicat că grupul ALDE va sprijini candidatura lui Barroso dacă acesta va da curs cererilor specifice precum un plan comun de restructurare a sistemului bancar şi o revizuire intermediară a supravegherii bancare. "Unele grupuri nu sunt convinse de orientările dlui Barroso, dar avem responsabilitatea de a lua o decizie finală cât mai curând posibil."
"Grupul Verzilor/ALE nu are încredere în dumneavoastră", a declarat Daniel COHN-BENDIT (FR), adăugând că "noi credem că merităm ceva mai bun decât dumneavoastră." El a mai solicitat amânarea votului pentru a lua în considerare rezultatul referendumului din Irlanda cu privire la Tratatul de la Lisabona. "Dacă irlandezii se vor exprima in favoarea Tratatului de la Lisabona, vom avea o nouă situaţie pentru Comisie."
Michał Tomasz KAMIŃSKI (ECR, PL) a declarat că susţine desemnarea lui Jose Manuel Barroso. El a arătat că "sunt multe aspecte asupra cărora nu suntem de acord cu dl Barroso, de exemplu Tratatul de la Lisabona, dar el este împotriva egoismului naţional şi de aceea îl susţinem."
Lothar BISKY (GUE/NGL, DE)  a subliniat necesitatea unei "Europe sociale, în pace şi care respectă mediul înconjurător", declarând că dl Barroso este "omul nepotrivit ca preşedinte, dacă ne dorim o astfel de Europă"
Nigel FARAGE (EFD, UK) a declarat că Parlamentul nu ar trebui să voteze candidatura dlui Barroso înainte ca poporul irlandez să fi votat cu privire la Tratatul de la Lisabona.
Krisztina MORVAI (NI, HU) a pledat în favoarea unei "schimbări fundamentale" în Europa şi a susţinut că "trebuie să promovăm drepturile fundamentale ale cetăţenilor".
Consiliu
Cecilia MALMSTRÖM, în numele Consiliului, a menţionat că dl Barroso a fost desemnat în mod unanim de cei 27 şefi de stat şi de guvern, care provin din diferite partide politice. Certitudine, stabilitate şi acţiune fermă au fost cuvintele folosite de ministrul suedez pentru afaceri europene pentru a sublinia necesitatea de a rezolva desemnarea Preşedintelui Comisiei Europene.

Intervenţiile europarlamentarilor români  (Adrian Severin, S&D, George Becali, neafiliat şi Marian-Jean Marinescu, PPE) din cadrul dezbaterii parlamentare pot fi accesate la următorul link (Seance en direct, preceding debates, 15 sept):



Ioana BOBES
Parlamentul European
Serviciul de Presa

vineri, 6 martie 2009

Premiul PE pentru Jurnalism

Premiul PE pentru Jurnalism (EPPJ) la a doua ediţie -
termen limită de înscriere 31 martie
Parlamentul European va acorda Premiul pentru Jurnalism pentru a doua oară, în
octombrie 2009, jurnaliştilor care au publicat/difuzat materiale cu privire la afaceri europene sau au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor şi/sau a politicilor UE.
Premiul va fi acordat la patru categorii diferite: presa scrisă, radio, televiziune ş internet.
Câştigătorul fiecărei categorii va primi 5 000 de euro.
Persoane individuale sau echipe formate din maxim cinci persoane care au produs articole sau reportaje sunt eligibile pentru premiu. Contribuţiile trebuie să fie publicate în perioada 1 mai 2008 - 31 martie 2009 într-una din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Toţi participanţii trebuie să fie cetăţeni UE sau rezidenţi în UE şi trebuie să fie jurnalişti înregistraţi.
Contribuţiile vor fi putea fi transmise în perioada 15 ianuarie - 31 martie 2009 inclusiv.
Premiul va fi acordat în octombrie 2009.
Competiţia se va desfăşura în două etape. Un juriu naţional, format din jurnalişti va
selecţiona câştigătorii naţionali la fiecare categorie. Contribuţiile acestora vor fi evaluate
de un juriu european compus din trei europarlamentari şi şase jurnalişti din Bruxelles,
care vor alege câştigătorii la nivel european. Acest juriu va fi prezidat de vice-preşedintele
Parlamentului European responsabil pentru Comunicare.
Câştigătorii din 2008 la categoria radio au fost Andreea Mânzat şi Mircea Radu Lipovan de
la "Radio Iaşi", pentru reportajul-eseu "Asomare". Ceilalţi laureaţi provin din Marea Britanie,
Danemarca, Austria, Germania şi Finlanda.
Contact:
Andreas Kleiner
Serviciul de Presă al Parlamentului European
0032-498-98 33 22
DGCOMM-SECREPPJ@europarl.europa.eu

Politica de concurenţă în Uniunea Europeană

Politica de concurenţă în Uniunea Europeană în
perioada 2006-2007

A6-0011/2009 : referitor la rapoartele privind politica în domeniul concurenţei pentru anii2006 şi 2007
În raportul elaborat de Jonathan Evans (PPE-DE, Marea Britanie), comisia
afaceri economice şi monetare analizează politica de concurenţă din Uniunea
Europeană în perioada 2006-2007, aşa cum rezultă din rapoartele Comisiei Europene pe această temă. Deputaţii consideră că politica de concurenţătrebuie consolidată pe piaţa produselor alimentare, unde furnizorii pot face abuz depoziţie dominantă.
Obiectivul politicii europene este de a determina o mai bună
funcţionare a pieţelor în beneficiul consumatorilor şi al întreprinderilor din Europa.
Deputaţii subliniază acţiunile considerate necesare în continuare în domeniul concurenţei pe piaţa unică, în special în ceea ce priveşte produsele alimentare, sectorul serviciilor,ajutoarele de stat, publicitatea pe internet, achiziţiile publice, concentrările economice, sectorul energetic sau roaming-ul.
În vederea depistării abuzurilor de poziţie dominantă pe piaţa produselor
alimentare, cu referire în special la supermarketuri, deputaţii solicită Comisiei să realizeze o analiză care să prezinte efectele relaţiei de inegalitate dintre producătorii de alimente şi comercianţii cu amănuntul.
În sectorul serviciilor, membrii Parlamentului remarcă dificultăţile cu care se confruntă uneori micile întreprinderi, persoanele care desfăşoară o activitate independentă sau liber profesioniştii în ceea ce priveşte posibilităţile de a participa la diverse licitaţii pentru lucrări.
De aceea, se solicită Comisiei să aibă în vedere analizarea practicilor abuzive din acest domeniu.
Acordarea ajutoarelor de stat, mai ales în circumstanţele actuale determinate de criza economică, fac obiectul unei atenţii speciale în cadrul raportului comisiei parlamentare.
Luând act de creşterea cuantumului ajutoarelor de stat, deputaţii solicită Comisiei să elaboreze orientări detaliate suplimentare care să vizeze ajutoare de stat mai puţine, dar mai bine detaliate. De asemenea, Comisia este atenţionată să rămână extrem de vigilentă în privinţa pachetelor financiare de salvare, pentru a garanta compatibilitatea acţiunilor cu principiilor concurenţei loiale.
Potrivit orientărilor comunitare revizuite privind ajutoarele de stat pentru protecţia mediului, se garantează faptul că statele membre pot sprijini producerea de energie regenerabilă şi cogenerarea eficientă din punct de vedere energetic, acordând ajutoare de exploatare care acoperă întreaga diferenţă dintre costurile de producţie şi preţul pieţei.
Având în vedere faptul că Parlamentul European considera insuficiente prevederile actuale ale regulamentului privind concentrările economice, este salutată actuala iniţiativă a Comisiei de revizuire a acestui regulament, solicitându-se găsirea unei abordări solide la evaluarea operaţiunilor comparabile de fuziune.
În ceea ce priveşte piaţa energiei, raportul Evans subliniază lipsa de transparenţă la stabilirea preţurilor la combustibili pe pieţele europene, regretând creşterile disproporţionate şi denaturările din acest sector, care îi afectează pe consumatori. Aceasta evidenţiază importanţa realizării şi asigurării funcţionalităţii unei pieţe interne a energiei. În acest sens, Parlamentul sprijină eforturile Comisiei de a dezvolta pieţele europene de gaz şi energie electrică, subliniind că un element esenţial al acestui proces îl constituie separarea reţelelor de transport de activităţile de producţie şi furnizare de energie.
Constatând că preţurile serviciilor de telecomunicaţii în regim de roaming rămân foarte puţin sub plafonul reglementat, Parlamentul consideră că măsurile de sprijinire a concurenţei preţurilor ar putea fi mai utile decât o reglementare a preţurilor cu amănuntul.

A6-0011/2009 - Raport referitor la rapoartele privind politica în domeniul concurenţei pentru anii 2006 şi 2007
Raportor: Jonathan Evans (PPE-DE, Marea Britanie)
Procedură: iniţiativă proprie
Dezbatere: luni, 9 martie 2009
Vot: marţi, 10 martie 2009

Provocările legate de aprovizionarea cu petrol

A6-0035/2009 : Confruntarea cu problemele legate de aprovizionarea cu petrol
În raportul elaborat de Herbert Reul (PPE-DE, Germania), sunt enumerate măsurile pentru asigurarea în viitor a aprovizionăriicu petrol a UE. Deputaţii solicită exploatarea comercială a resurselor petroliere neconvenţionale, extinderea şi securizarea rutelor de transport şi reducereaconsumului de petrol în sectorul transporturilor.
Petrolul deţine în prezent o cotă de aproape 37 la sută din consumul de energie brut al Uniunii Europene. Astfel, petrolul este, de departe, cea mai importantă sursă de energieprimară, situându-se înaintea gazelor naturale, combustibililor solizi şi energiei nucleare.
Utilizarea petrolului şi a altor surse de energie cu un nivel ridicat de emisii de dioxid de carbon ar trebui redusă, atât prin creşterea eficienţei energetice, cât şi printr-o trecere la soluţii neutre din punct de vedere al emisiilor, cum ar fi energia nucleară şi energia produsădin surse regenerabile.
În raport se solicită intensificarea eforturilor care vizează exploatarea comercială a resurselor petroliere neconvenţionale, pentru a contribui astfel şi la diversificarea şi, în acelaşi timp, la dezvoltarea unor proceduri de extracţie care să protejeze mediul.
Societăţile petroliere ar trebui să reinvestească profiturile lor recente importante în activităţi de exploatare şi dezvoltare de noi rezerve de petrol, ca de exemplu în regiunea arctică, care ar conţine până la un sfert din rezervele nedescoperite din întreaga lume.
Transportul petrolier
Noile proiecte de infrastructură petrolieră, cum sunt conductele Odesa-Gdansk şi
Constanţa-Trieste, ar trebui să rămână proiecte de maximă prioritate, de interes european.
Amplificarea pirateriei reprezintă o ameninţare pentru transportul maritim internaţional şi deci inclusiv pentru transportul petrolier. In raport se salută acţiunea comună a Consiliului UE în vederea punerii în practică a unei operaţii în jurul Cornului Africii, menită să protejeze navigaţia de actele de piraterie (operaţia Atalanta).
Reducerea consumului de petrol în sectorul transportului
Creşterea consumului de petrol în sectorul transporturilor poate fi redusă pe termen mediu şi lung numai dacă Uniunea Europeană şi statele membre iau măsuri suplimentare care să conducă la reorientarea transportului şi a mobilităţii către moduri mai durabile, care consumă mai puţin petrol sau care nu consumă deloc, ca de exemplu transportul pe căi feroviare sau navigabile, precum şi lanţurile de mobilitate intermodală din zonele urbane (mers pe jos şi deplasare cu bicicleta, transport public şi mobilitate colectivă).
De asemenea, economii considerabile de energie pot fi realizate prin utilizarea mai eficientă a sistemelor moderne de gestionare a traficului, menite să reducă întârzierile şi deviaţiile în traficul rutier şi aerian, precum şi în transportul pe căi navigabile, şi prin intensificarea eforturilor de promovare a logisticii ecologice.
A6-0035/2009 - Raport - Confruntarea cu problemele legate de aprovizionarea cu petrol
Raportor: Herbert Reul (PPE-DE, Germania)
Procedură: iniţiativă proprie
Dezbatere: luni, 9 martie 2009
Vot: marţi, 10 martie 2009

Situaţia copiilor migranţilor din UE

Deputatul Jan Andersson (PSE, Suedia - Comisia pentru ocuparea forţei
de muncă şi afaceri sociale) a adresat o întrebare orală Comisiei.
Situaţia copiilormigranţilor din UE care sunt lăsaţi singuri în statul membru de provenienţă, în timpce părinţii lor emigrează în căutarea unui loc de muncă în alt stat membru a stârnitîngrijorare în unele state membre în ultimii doi ani.
Deşi există politici care vizează îmbunătăţirea traiului şi educaţiei copiilor migranţilor care s-au mutat împreună cu părinţii care lucrează în străinătate, fenomenul copiilor lăsaţi singuri acasă nu s-a bucurat de multă atenţie.
Conform studiului realizat de UNICEF şi asociaţia „Alternative sociale” în România, în 2008, în cazul a aproximativ 350 000 copii, unul dintre părinţi lucrează în străinătate, iar în cazul a 126 000, ambii părinţi.
Copiii lăsaţi în urmă riscă să piardă îngrijirea şi atenţia părintească. Totodată există riscul unor deficienţe generalizate în îngrijire, în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi mintală, sau al unor efecte legate de sănătatea mintală, de exemplu depresia, pierderea timpului liber destinat pentru joacă şi dezvoltare, lipsa participării la şcoală şi a participării generale la educaţie şi formare, malnutriţia, maltratarea copiilor.
Întrebarea orală se referă la următoarele aspecte:
• Preconizează Comisia realizarea unui studiu pentru a evalua amploarea situaţiei?
• Consideră Comisia că subiectul copiilor lucrătorilor migranţi reprezintă o problemă
doar pentru guvernul ţării de origine sau şi pentru guvernele ţărilor gazdă care
beneficiază de prezenţa migranţilor pe piaţa muncii?
• Intenţionează Comisia să realizeze cercetări referitoare la eventuale sisteme
specializate de informare pentru lucrătorii migranţi care să-i informeze, în ţara gazdă, pe membrii familiei acestora cu privire la sistemul şcolar şi educaţional, cursurile de limbă şi serviciile de îngrijire a copilului? Ar fi acest lucru fezabil în cadrul reţelei EURES?

Degradarea terenurilor agricole

A6-0086/2009 : Problema deteriorării terenurilor agricole în UE, în special în Europa de Sud:
Soluţia oferită de instrumentele politicii agricole a UE
Presiunile asupra solurilor sunt din ce în ce mai mari, acestea fiind supuse
secetei, eroziunii, reducerii biodiversităţii, incendiilor, salinizării sau deşertificărilor.
Raportul comisiei de agricultură propune măsuri pentru elaborarea unei
strategii europene de restaurare şi conservare a terenurilor agricole, pentru introducerea unor instrumente specifice în cadrul politicii agricole comune,
susţinând crearea unui fond pentru soluţionarea provocărilor menţionate.
În raportul din iniţiativă proprie, elaborat de Vicenzo Aita (GUEN, Italia), sunt evidenţiate efectele negative pe care le produc schimbările de mediu asupra tipurilor de culturi şi asupra productivităţii solurilor, subliniindu-se că o legislaţie comunitară este necesară pentru a îmbunătăţi gama şi tipul de intervenţii în acest domeniu.
Deputaţii propun astfel mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea sistemelor de irigaţii şi lupta împotriva incendiilor, pentru favorizarea împăduririlor şi încurajarea practicării unor culturi mai bine adaptate la mediul înconjurător caracteristic fiecărei regiuni.
Propunerile eurodeputaţilor privesc în principal adoptarea unor planuri de gestiune durabilă a apelor şi ameliorarea sistemelor de irigaţie şi de reţinere a apei ("lacuri de deal", terase) şi acordarea unei atenţii deosebite programelor de împădurire, mai ales a terenurilor agricole marginale sau poluate, folosind, de exemplu, arbuşti mai rezistenţi la foc, care să permită combaterea eroziunii şi să nu necesite irigaţii abundente.
O atenţie specială va fi acordată folosirii mai frecvente a culturilor adaptate la un mediu arid (lucrări de suprafaţă, rotaţia culturilor, controlul evaporărilor, fertilizare orientată) şi se propune acordarea unor "certificate verzi" şi a unor prime pentru agricultorii care contribuie la menţinerea păşunilor şi a suprafeţelor împădurite. Deputaţi susţin de asemenea ca finanţările pentru proiectele de recuperare şi gestionare durabilă a solurilor agricole să se acorde, în mod prioritar, întreprinderilor care sunt conduse de tineri agricultori.
Parlamentarii au cerut Comisiei Europene să includă riscul de degradare a solurilor şi de deşertificare printre criteriile de clasificare ca zonă de munte, insulară sau cu dezavantaje naturale, în propunerea sa legislativă de clasificare a acestor zone, prevăzută pentru acest an.
Statelor membre li se solicită adoptarea unei poziţii comune asupra proiectului de directivă cadru referitoare la protecţia solurilor, blocat de mai multe luni la nivelul Consiliului.

A6-0086/2009 - Raport referitor la problema deteriorării terenurilor agricole în UE, în special în Europa de sud: soluţia oferită de instrumentele politicii agricole a UE
Raportor:Vincenzo Aita (GUEN, Italia)
Procedură: iniţiativă proprie
Dezbatere: joi, 12 martie 2009
Vot: joi, 12 martie 2009

Promovarea calităţii produselor alimentare

A6-0088/2009 : Garantarea calităţii produselor alimentare - armonizare sau recunoaşterereciprocă a standardelor
Simplificarea normelor de comercializare, o mai bună informare a consumatorilor,în special asupra originii produselor alimentare,protejarea mai bună a produselor
europene de calitate pe plan internaţional - acestea sunt unele din cele mai
importante propuneri ale raportului elaborat de Maria Petre (PPE-DE, România) privind garantarea calităţii alimentelor - armonizare sau recunoaştere reciprocă a
standardelor.
Raportul ce va fi adoptat de plenul Parlamentului European, la data de 12 martie 2009,vine ca răspuns la Cartea Verde a Comisiei Europene privind calitatea produselor agricole.
Cerinţe în materie de producţie şi standarde de comercializare
"Standardele de comercializare ale UE prevăd, pentru un număr important de produse agricole şi pentru anumite produse alimentare finite, definiţii ale produselor, standarde minime, categorii de produse şi cerinţe de etichetare pentru informarea consumatorilor. Scopul lor trebuie să fie de a-i ajuta pe fermieri să livreze produse de o calitate care să corespundă aşteptărilor consumatorilor, să nu-i dezamăgească pe aceştia şi să faciliteze compararea preţurilor pentru diferite calităţi ale produselor. Consumatorii devin din ce în ce mai sensibili la contribuţia agriculturii la durabilitate, schimbările climatice, siguranţa
alimentelor, biodiversitate, bunăstarea animalelor şi deşertificare",
a declarat deputata MariaPetre.
Raportoarea doreşte reducerea gradului de complexitate al sistemului european al
standardelor de bază şi numeroasele prevederi la care trebuie să se conformeze agricultorii europeni. Ea s-a exprimat în favoarea unei simplificări şi pentru adoptarea unor reguli care să garanteze în mod suficient siguranţa alimentară europeană.
"Uniunea Europeană trebuie să insiste asupra respectării de către toate produsele
alimentare a standardelor de producţie, în special a celor ce privesc igiena şi siguranţa.Dincolo de asta, Uniunea Europeană trebuie să asigure un nivel egal al concurenţei produselor autohtone cu cele din statele terţe",
afirmă europarlamentarul român.
Maria Petre menţionează în raport că în general este nevoie de acele sisteme de asigurare acalităţii promovate în statele membre care deja se bucură de o largă recunoaştere la nivelul consumatorului european şi că nu este de dorit să se realizeze o uniformizare şi unificarea tuturor sistemelor de calitate în unul singur.
Sisteme specifice de calitate ale UE
„Indicaţiile geografice” includ atât „denumirea de origine protejată” (DOP), cât şi „indicaţiile geografice protejate” (IGP). Pentru ca o denumire să se califice pentru DOP, toate etapele producţiei trebuie să aibă loc, în principiu, în aria geografică vizată, iar caracteristicile produsului trebuie să se datoreze exclusiv sau în principal originii geografice a acestuia. Pentru ca o denumire să se califice pentru IGP, cel puţin o etapă a producţiei trebuie să aibă loc în aria geografică vizată, iar legătura cu aria în cauză poate fi justificată
printr-o calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici ale produsului legate de aria geografică.
Raportul PE sprijină instituirea unor sancţiuni drastice care să descurajeze utilizarea neautorizată a acestor instrumente, astfel încât statele membre să aibă obligaţia de a aplica
aceste sancţiuni automat în cazul contrafacerii sau imitării denumirilor protejate.
Se atrage atenţia asupra faptului că produsele regionale au o mare importanţă pentru
economiile şi comunităţile locale şi, prin urmare, trebuie combătută orice propunere de limitare a numărului de indicaţii geografice ce pot fi înregistrate.
În ceea ce priveşte dimensiunea internaţională, există anumite probleme de competitivitate în raport cu principalii parteneri comerciali ai UE. PE este îngrijorat de presiunea exercitată de produsele din ţările emergente, care nu se ridică la acelaşi nivel de siguranţă şi calitate şi beneficiază de multe ori de un control îndoielnic; reafirmă în acest sens nevoia implementării conceptului de "acces la piaţă calificat", susţinut în numeroase rezoluţii ale
Parlamentului European.
A6-0088/2009 - Raport referitor la asigurarea calităţii alimentelor - incluzând armonizarea şi recunoaşterea reciprocă a standardelor
Raportoare: Maria Petre (PPE-DE, Romania)
Procedură: iniţiativă proprie
Dezbatere: luni, 9 martie 2009
Vot: marţi, 10 martie 2009

Politica de extindere a UE

Stadiul negocierilor de aderare la UE - Croaţia, Turcia şi
FYROM

Miercuri, 11 martie, Parlamentul va dezbate stadiul negocierilor de aderare cu Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dezbaterea fiind precedată dedeclaraţiile Comisiei şi ale Preşedinţiei cehe UE.
Parlamentul va adopta joi trei rezoluţii cu privire la stadiul negocierilor.
Informaţii de background
Comisia a adoptat, la 5 noiembrie 2008, documentul său anual de strategie privind politica de extindere a UE. Acesta subliniază rolul pe care politica de extindere a UE îl joacă în contextul interesului strategic al Uniunii de stabilitate, de securitate şi de prevenire a conflictelor. De asemenea, Comisia a examinat progresele realizate în Balcanii de Vest şi în Turcia pe parcursul anului 2008 şi identifică provocările viitoare.
Cu privire la Croaţia, ar putea fi posibil să se ajungă în etapa finală a negocierilor de aderare la sfârşitul anului 2009, sub rezerva ca toate condiţiile necesare să fie îndeplinite de Croaţia.
"Succesul depinde de capacitatea Croaţiei de a îndeplini condiţiile de aderare la UE. S-ar putea să fie nevoie de adaptarea calendarului indicativ în lumina progreselor realizate de Croaţia. Fără îndoială, mingea se află acum în terenul Croaţiei. Comisia va monitoriza îndeaproape îndeplinirea condiţiilor”, a declarat comisarul Olli Rehn cu ocazia prezentării raportului de ţară.
„Turcia are o importanţă strategică majoră pentru UE şi pe această cale salut rolul
constructiv pe care această ţară l-a jucat în timpul crizei din Caucaz. De asemenea,
observ faptul că viaţa politică internă în 2008 a fost marcată de importante tensiuni politice. În prezent, aştept ca Turcia să îşi accelereze din nou eforturile de reformare. Ritmul negocierilor va continua să urmeze ritmul reformelor din Turcia”
, a declarat comisarul pentru extindere.
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a realizat progrese satisfăcătoare în ceea ce
priveşte reforma în domeniul judiciar şi punerea în aplicare a obligaţiilor prevăzute în ASA şi continuă să consolideze democraţia multietnică prin punerea în aplicare a Acordului de la Ohrid. Cu toate acestea, acest stat trebuie să asigure desfăşurarea de alegeri libere şi corecte şi să îmbunătăţească dialogul dintre principalele partide politice şi persoane implicate. De asemenea, au fost realizate unele progrese în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, reforma administraţiei publice, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi stimularea ocupării forţei de muncă. Sunt însă necesare eforturi suplimentare. Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape progresele din aceste domenii.

Eurvigneta

Eurvigneta:taxa de drum pentru vehiculele grele -inclusiv pentru congestionarea traficului
A6-0066/2009 : Aplicarea taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitorinfrastructuri
Parlamentul va adopta reguli comune pentru impunerea taxei de drum asupra
vehiculelor grele de transport de mărfuri. Acestea vor trebui să plătească pentru costurile externe, ca de exemplu poluarea aerului, fonică şi aglomerarea traficului
rutier.
Membrii PE vor vota directiva revizuită privind Eurovigneta, taxă de drum ce va include costuri legate de poluarea fonică şi cea a aerului şi aglomerarea traficului rutier (în anumite condiţii), emisiile CO2 nefiind însă incluse în textul legislativ.
În opinia raportorului El Khadraoui (PSE, Belgia) propunerea Comisiei "este un prim pas spre aplicarea principiului "poluatorul plăteşte" în domeniul traficului rutier."
Statele membre care decid să introducă aceste taxe de drum trebuie sa aplice un set
de metode comune de calculare, bazate pe costurile externe produse de autovehiculele
grele de transport: cât de mult poluează (Euro 0 - Euro VI)? Cât zgomot produc? sau cât contribuie la aglomerarea traficului rutier?
Deputaţii din comisia pentru transport a PE au susţinut în mare măsură reinvestirea
veniturilor provenite din această taxă în acţiuni menite să reducă costurile externe, ca de exemplu: investiţii în vehicule mai curate din punct de vedere al mediului, în moduri alternative de transport sau construirea de pereţii antifonici. Potrivit deputaţilor europeni, aceasta este o condiţie sine qua non pentru susţinerea directivei privind Eurovigneta.
La nivelul Comisiei parlamentare a fost adoptat un amendament de compromis care
prevede posibilitatea impunerii unei taxe de congestionare a traficului în anumite condiţii, şi anume statele membre trebuie să elaboreze studii legate de fezabilitatea unor astfel de taxe şi planuri de acţiune menite să reducă congestionarea traficului. Conform aceluiaşi amendament, şi alţi participanţi la trafic, precum autoturismele, ar trebui să plătească această taxă.
A6-0066/2009 - Raport referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri
Raportor: Saïd El Khadraoui (PSE, Belgia)
Procedură: codecizie, prima lectură
Dezbatere: marţi, 10 martie 2009
Vot: miercuri, 11 martie 2009

Reducerea emisiilor poluante

A6-0046/2009 : Emisii industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării) (Reformare)Emisiile poluante care provin de la mii de instalaţii industriale din UE trebuie reduseîn continuare, dar într-un mod flexibil, se arată în raportul Comisiei pentru mediua PE.
Deputaţii susţin propunerea Comisiei de revizuire a regulilor existente, dar
au introdus noi prevederi,ca de exemplu introducerea unei limite a emisiilor la
nivel european, o mai mare flexibilitate pentru acordarea permiselor, excepţii pentru
instalaţii de mici dimensiuni şi o mai bună informare a publicului larg.
Directiva privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării - PCIP) are ca obiectiv reducerea poluării provenind de la diferite surse industriale din întreaga UniuneEuropeană.
Operatorii care intră sub incidenta directivei (în jur de 52 000 de instalaţii
industriale) sunt obligaţi să obţină un permis de mediu de la autorităţile naţionale, permis cepoate fi emis doar dacă anumite condiţii sunt respectate.
Prezenta revizuire prevede reducerea poverii administrative pentru industrie şi autorităţi publice prin simplificarea şi clarificarea regulilor existente şi prin comasarea a şapte directe europene într-un singur text legislativ.
Introducerea unor valori limită a emisiilor
Deputaţii europeni au insistat asupra introducerii unor valori limită de emisii mai stricte pentru anumite categorii de instalaţii de ardere şi pentru substanţe poluante precum SO2, NOx, praf şi CO. Valorile limită de emisie pot fi suplimentate cu parametri sau cu măsuri tehnice echivalente, cu condiţia să se obţină un nivel echivalent de protecţie a mediului.
Pentru a reduce recurgerea la derogări, care duc la distorsionarea pieţii, deputaţii europeni consideră necesară introducerea unor valori limită de emisii, care nu pot fi depăşite în niciun caz.
Potrivit raportorului Holger Krahmer (ALDE, Germania), această obligativitate va "crea o reţea de siguranţă europeană ale cărei reguli trebuie să fie respectate de fiecare instalaţie."
Revizuirea legislativă se va adresa instalaţiilor de ardere, instalaţiilor de incinerare a deşeurilor şi instalaţiilor producătoare de dioxid de titanium. Deputaţii europeni sunt de acord cu introducerea instalaţiilor de ardere medii (între 20 şi 50 MW), sub incidenţa directivei, dar au pledat pentru excluderea instalaţiilor (sub 50 MW) şi care nu operează mai mult de 500 de ore pe an.
Inspecţii
Pe baza planului de inspecţii, autoritatea competentă întocmeşte în mod regulat programe de inspecţie şi stabileşte frecvenţa vizitelor la faţa locului pentru diversele tipuri de instalaţii.
În urma amendamentelor propuse de deputaţii europeni, statele membre trebuie să se
asigure că sunt disponibile suficiente persoane calificate pentru a efectua inspecţiile.
Aceste programe includ cel puţin o vizită inopinată la faţa locului la fiecare optsprezece luni, pentru fiecare instalaţie. Această frecvenţă este crescută la cel puţin o vizită la şase luni dacă în urma unei inspecţii s-a constatat nerespectarea condiţiilor de autorizare.
În cazul în care programele respective se bazează pe o evaluare sistematică a riscurilor de mediu asociate instalaţiilor individuale în cauză, frecvenţa vizitelor la faţa locului poate fi redusă la minimum o vizită la 24 de luni, se arată în raportul PE.
Informarea publicului
Raportul în urma inspecţiei se comunică operatorului în cauză în termen de două luni.
Raportul este pus la dispoziţia publicului pe internet de către autoritatea competentă întermen de patru luni de la efectuarea inspecţiei.

A6-0046/2009 - Raport referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării)
Raportor: Holger Krahmer (ALDE, Germania)
Procedura: codecizie, reformare
Vot. marţi, 10 martie 2009

Sesiunea plenară a Parlamentului European

Punctele esenţiale ale sesiunii plenare – a Parlamentului European
Strasbourg, 9-12 martie 2009

o Pregătirea Consiliului European din 19-20 martie 2009
o Acord final asupra pachetului maritim
o Reducerea emisiilor industriale
o Eurvigneta: taxa de drum pentru vehiculele grele, inclusiv pentru congestionarea traficului
o Extindere: rapoartele de progrese 2008 Croaţia, Turcia şi FYROM
o Jocurile video şi protecţia minorilor
o Situaţia romilor în UE
o Promovarea calităţii produselor alimentare europene
o Degradarea terenurilor agricole
o 11.8 milioane euro României pentru inundaţiile din iulie 2008
o Premiul PE pentru jurnalism - termen de înscriere 31 martie

Pregătirea Consiliului European
Dezbaterea prioritară din 11 martie se va axa asupra pregătirii Consiliului European din 19-20 martie, în special implementarea Strategiei Lisabona. Declaraţiile Comisiei Europene şi ale Consiliului vor fi urmate de dezbaterea a trei rapoarte care se referă la planul european de redresare economică, linii directoare pentru ocuparea forţei de muncă şi investiţii în economie reală în contextul politicii de coeziune.

Acord între Parlament şi Consiliu asupra pachetului maritim
Parlamentul European va vota în plen, în a treia lectură, un pachet legislativ constând din 7 rapoarte, cunoscut drept Erika III, care au ca obiectiv îmbunătăţirea siguranţei maritime prin prevenirea accidentelor şi a poluării. Propunerile legislative încearcă, de asemenea, să îmbunătăţească siguranţa pasagerilor şi a echipajelor în faţa riscurilor de accidente.

Reducerea emisiilor poluante de la instalaţii industriale - raportor Holger Krahmer (ALDE, Germania)
Emisiile poluante care provin de la mii de instalaţii industriale din UE trebuie reduse în continuare, dar într-un mod flexibil, se arată în raportul Comisiei pentru mediu a PE. Deputaţii susţin propunerea Comisiei de revizuire a regulilor existente, dar au introdus noi prevederi, ca de exemplu introducerea unei limite a emisiilor la nivel european, o mai mare flexibilitate pentru acordarea permiselor, excepţii pentru instalaţii de mici dimensiuni şi o mai bună informare a publicului larg.

Eurvigneta: taxa de drum pentru vehiculele grele - inclusiv pentru congestionarea traficului
- raportor Saïd El Khadraoui (PSE, Belgia)
Parlamentul va adopta reguli comune pentru impunerea taxei de drum asupra vehiculelor grele de transport de mărfuri. Acestea vor trebui să plătească pentru costurile externe, ca de exemplu poluarea aerului, fonică şi congestionarea traficului rutier.

Stadiul negocierilor de aderare la UE - Croaţia, Turcia şi FYROM
Miercuri, 11 martie, Parlamentul va dezbate rapoartele de progrese elaborate de Comisia Europeană în 2008 pentru statele candidate Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dezbaterea fiind precedată de declaraţiile Comisiei şi ale Preşedinţiei cehe UE. Parlamentul va adopta joi, 12 martie, trei rezoluţii cu privire la stadiul negocierilor de aderare cu aceste ţări.

Jocurile video şi protecţia minorilor - raportor Toine Manders (ALDE Olanda)
Piaţa jocurilor video este o piaţă mondială, cu o dezvoltare foarte rapidă şi din ce în ce mai populară în rândul adulţilor. Deputaţii europeni consideră că sunt necesare o protecţie şi o informare corecte pentru consumatori cu privire la produsele pe care le cumpără şi mai ales la adecvarea produsului la vârsta utilizatorului. Raportul elaborat de Toine Manders (ALDE Olanda)propune un sistem paneuropean de etichetare şi un control mai strict al accesului la conţinutului jocurilor prin crearea unui "buton roşu" care să dea posibilitatea părinţilor de a dezactiva un joc sau de a restricţiona accesul pentru anumite ore.

Integritatea în contextul jocurilor de noroc online - raportor Christel Schaldemose (PSE, Danemarca)
În conformitate cu principiul subsidiarităţii, pieţele europene ale jocurilor de noroc online sunt reglementate la nivel naţional. Spre deosebire de jocurile de noroc tradiţionale, care dispun de un cadru de reglementare strict, menit să protejeze consumatorii, este nevoie evidentă de a clarifica cadrul legislativ al jocurilor de noroc online.

Situaţia romilor în UE - Integrare socială prin educaţie şi acces pe piaţa muncii - raportor Magda Kósáné Kovács (PSE, Ungaria)
Comisia PE pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale prezintă într-un raport detaliat situaţia socială a romilor în UE. În raport se subliniază că promovarea incluziunii sociale şi a accesului romilor pe piaţa muncii trebuie să răspundă condiţiei fundamentale prealabile a acordării de drepturi sociale şi politice egale. "În cazul romilor, cetăţenia naţională şi cetăţenia Uniunii au suferit o depreciere şi aceştia nu au beneficiat într-un mod corespunzător de avantajele care decurg din extindere, ceea ce a agravat marginalizarea lor sub mai multe aspecte, crescând riscul de discriminare multiplă cu care se confruntă", se arată în raport.

Promovarea calităţii produselor alimentare europene - raportor Maria Petre (PPE-DE, România)
Simplificarea normelor de comercializare, o mai bună informare a consumatorilor în special asupra originii produselor alimentare, protejarea mai bună a produselor europene de calitate pe plan internaţional - acestea sunt unele din cele mai importante propuneri ale raportului doamnei Petre privind garantarea calităţii alimentelor - armonizare sau recunoaştere reciprocă a standardelor. Raportul, ce va fi adoptat de plenul Parlamentului European la data de 12 martie 2009, vine ca răspuns la Cartea Verde a Comisiei Europene privind calitatea produselor agricole.

Degradarea terenurilor agricole - raportor Vicenzo Aita (GUEN, Italia)
Presiunile asupra solurilor sunt din ce în ce mai mari, acestea fiind supuse secetei, eroziunii, reducerii biodiversităţii, incendiilor, salinizării sau deşertificărilor. Raportul Aita propune o serie de măsuri pentru elaborarea unei strategii europene de restaurare şi de conservare a terenurilor agricole, precum şi pentru introducerea unor instrumente specifice în cadrul politicii agricole comune, susţinând crearea unui fond pentru soluţionarea provocărilor menţionate.

PE aprobă 11.8 milioane euro acordate României pentru pagubele provocate de inundaţiile din iulie 2008 - raportor Jutta Haug (PSE, Germania)
Parlamentul European va aproba primul proiect rectificativ pe 2009, în care se solicită mobilizarea sumei de 11,8 milioane EUR din Fondul de Solidaritate al UE (FSUE), în urma efectelor inundaţiilor care au afectat România în iulie 2008.

Protocol adiţional la Acordul CE-Africa de Sud datorită aderării României şi Bulgariei la UE - raportor Josep Borelles Fontelles (PSE, Spania).
Ca urmare a aderării României şi Bulgariei la UE, Parlamentul European îşi va da avizul conform cu privire la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea unui protocol adiţional la Acordul privind comerţul, dezvoltarea şi cooperarea între Comunitatea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Africa de Sud, pe de altă parte, pentru a ţine seama de aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.

Întrebare orală privind situaţia copiilor migranţilor din UE

Deputatul Jan Andersson (PSE, Suedia), în numele Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a adresat o întrebare orală Comisiei. Situaţia copiilor migranţilor din UE care sunt lăsaţi singuri în statul membru de provenienţă, în timp ce părinţii lor emigrează în căutarea unui loc de muncă în alt stat membru a stârnit îngrijorare în unele state membre în ultimii doi ani. Conform studiului realizat de UNICEF şi asociaţia „Alternative sociale” în România, în 2008, în cazul a aproximativ 350 000 de copii, unul dintre părinţi lucrează în străinătate, iar în cazul a 126 000, ambii părinţi.
Gestionare integrată a frontierelor în Uniunea Europeană - raportor Jeanine Hennis-Plasschaert (ALDE, Olanda)
Crearea spaţiului Schengen a presupus o regândire a conceptului de „gestionare integrată a frontierelor” propus de către Consiliul European de la Laeken din 2001. Raportul elaborat de Jeanine Hennis-Plasschaert (ALDE, Olanda) analizează propunerile Comisiei Europene referitoare la luarea de noi măsuri în vederea unei gestionări cu adevărat integrate a frontierelor pentru a realiza cele două obiective privind sporirea securităţii şi facilitarea călătoriilor resortisanţilor din ţările terţe.

Provocările legate de aprovizionarea cu petrol - raportor Herbert Reul (PPE-DE, Germania)
În raportul ce urmează a fi adoptat marţi, 10 martie, de Parlament, sunt enumerate măsurile pentru asigurarea în viitor a aprovizionării cu petrol a UE. Deputaţii solicită exploatarea comercială a resurselor petroliere neconvenţionale, extinderea şi securizarea rutelor de transport şi reducerea consumului de petrol în sectorul transporturilor. Grupurile politice PPE si PSE au depus o rezoluţie alternativă la prezentul raport.

Politica de concurenţă în Uniunea Europeană în perioada 2006-2007 - raportor Jonathan Evans (PPE-DE, Marea Britanie),
În raportul elaborat la nivelul comisiei pentru afaceri economice şi monetare se analizează politica de concurenţă din Uniunea Europeană în perioada 2006-2007, aşa cum rezultă din rapoartele publicate de Comisia Europeană pe această temă. Deputaţii consideră că politica de concurenţă trebuie consolidată pe piaţa produselor alimentare, unde furnizorii pot face abuz de poziţie dominantă. Deputaţii solicită Comisiei să realizeze o analiză care să prezinte efectele relaţiei de inegalitate dintre producătorii de alimente şi comercianţii cu amănuntul.

Dezbateri privind cazurile de încălcare a drepturilor omului.

Sesiunea plenară se va încheia cu trei dezbateri referitoare la situaţia drepturilor omului în lume. Subiectele aflate pe agendă sunt: Guineea-Bissau, Filipine, sprijin pentru Tribunalul special pentru Sierra Leone.

Premiul PE pentru Jurnalism (EPPJ) la a doua ediţie - termen limită de înscriere 31 martie!
Parlamentul European va acorda Premiul pentru Jurnalism pentru a doua oară, în octombrie 2009, jurnaliştilor care au publicat/difuzat materiale cu privire la afaceri europene sau au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor şi/sau a politicilor UE.
Premiul va fi acordat la patru categorii diferite: presa scrisă, radio, televiziune şi internet. Câştigătorul fiecărei categorii va primi €5 000.
Înscrieţi-vă acum: http://www.eppj.eu

Sursa:
European Parliament
Directorate General for Communication

Transmite:
Centrul EUROPE DIRECT Botoşani
APC Botoşani, Piaţa Centrală a municipiului Botoşani
Tel: 0231 51 73 43; 072 771 07 03

vineri, 12 septembrie 2008

Aventurile micuţei stele prin Europa

Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) a publicat în această vară ediţia în limba română a cărţii de colorat despre "aventurile micuţei stele prin Europa" - un proiect de succes în toate statele membre unde a fost preluat.

Competiţia Euroşcoala

Competiţia Euroscola şi-a anunţat câştigătorii naţionali. Primele 12 licee în ordinea mediilor au fost nominalizate să participe din partea României la competiţia Euroscola de la Strasbourg.

Echipele câştigătoare:
1. Liceul Teoretic "Apaczai Csere Janos" - Cluj Napoca
2. Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" - Iaşi
3. Colegiul Naţional "Nicolae Balcescu" - Brăila
4. Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai" - Cluj Napoca
5. Liceul Teoretic "Adam Mueller Guttenbrunn" - Arad
6. Colegiul Naţional "Gheorghe Ţiţeica" - Drobeta Turnu Severin
7. Liceul cu program sportiv - Piteşti
8. Colegiul Naţional "Al.I.Cuza" - Corabia
9. Colegiul Tehnic "Petru Poni" - Oneşti
10. Colegiul Naţional "C.D.Loga" - Timişoara
11. Colegiul Naţional "David Prodan" - Cugir
12. Colegiul Economic "Delta Dunării" - Tulcea

Premiul pentru Jurnalism

Competiţia naţională pentru Premiul pentru Jurnalism s-a încheiat.
Jurnaliştii nominalizaţi pentru competiţia europeană sunt
PRESĂ SCRISĂ: dna. Mona Isabela Scarisoreanu - "Capital", pentru articolul "Fermierul român: între banii UE şi frica de colectivizare".
RADIO: dl. Mircea Radu Lipovan şi dna. Andreea Minzat - "Radio Iaşi", pentru materialul "Asomare".
La categoriile TELEVIZIUNE şi ONLINE nu au fost desemnaţi câştigători la nivel naţional.

Toamna 2008 cu Forumuri cetateneşti

Forumurile cetăţeneşti vor continua - 10 octombrie - Alexandria pe tema schimbărilor climatice şi 7 noiembrie - Piteşti - aniversarea de 50 de ani de activitate a Parlamentului European.
De asemenea, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) şi Fundaţia Konrad Adenauer, Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) va organiza o serie de Forumuri cetăţeneşti, cu scopul de a informa cetăţenii despre ce este Parlamentul European şi cum funcţionează el, conform programului de mai jos:
18 septembrie - Târgovişte
29 octombrie - Brăila
4 noiembrie - Braşov
6 noiembrie - Focşani
21 noiembrie - Ploieşti

Pe data de 26 septembrie, în colaborare cu Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni Bucureşti şi alţi parteneri autorităţi locale şi naţionale, BIPE organizează o conferinţă-dezbatere pe tema schimbărilor climatice.

În data de 25-26 septembrie, BIPE este partener la o serie de evenimente dedicate Zilei Europene a Limbilor, organizate în Bucureşti, dar şi în alte oraşe.

Pe agenda acestei toamne se mai află ca evenimente importante Săptămâna Europeană a Tineretului şi Ziua Drepturilor Omului, prilej cu care vom sărbători şi cei 20 de ani ai Premiului Saharov.

Sinteza sesiunii plenare, Strasbourg 1-4 septembrie 2008

Dezbatere în plenul Parlamentului European cu privire la situaţia din Georgia
Majoritatea deputaţilor au subliniat necesitatea respectării integrităţii teritoriale a Georgiei, declarând că reacţiile Rusiei au fost disproporţionate şi solicitând o întărire a politicii de vecinătate UE. Totodată a fost subliniată importanţa de a reduce dependenţa faţă de aprovizionarea cu energie din Rusia. Unii membrii au condamnat recunoaşterea Abhaziei şi a Osetiei de Sud, în timp ce alţii au pus sub semnul întrebării caracterul adecvat al acţiunilor iniţiale ale Georgiei.

Rezoluţia privind situaţia din Georgia: Rusia trebuie să-şi onoreze toate angajamentele
Parlamentul European a adoptat, în data de 3 septembrie, rezoluţia cu privire la situaţia din Georgia. Dezbaterea pe această temă a avut loc la 1 septembrie, cu participarea Preşedinţiei franceze şi a Comisiei Europene. Deputaţii europeni condamnă acţiunea militară a Rusiei, solicită o misiune UE de monitorizare şi facilitarea vizelor pentru cetăţenii georgieni. Rezoluţia a fost adoptată cu 549 voturi pentru, 68 împotrivă şi 61 abţineri.

Rezoluţia Parlamentului European privind deţinuţii palestinieni din Israel
Deputaţii europeni au salutat recenta decizie a guvernului israelian de a elibera 198 de deţinuţi palestinie! ni. Această măsură este "un gest pozitiv care contribui e la consolidarea puterii Autorităţii Palestiniene şi la instituirea unui climat de încredere reciprocă" potrivit rezoluţiei prezentate de patru grupuri politice (socialist, liberal, verzi şi GUE) şi andosată în data de 4 septembrie 2008.

Aprobarea de către PE a încheierii protocoalelor la trei Acorduri de parteneriat şi cooperare, pentru a ţine seama de aderarea României şi a Bulgariei la UE
Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate, la 2 septembrie 2008, în procedura de consultare, trei rapoarte, redactate de Jacek Saryusz-Wolski, (PPE-DE, Polonia).

"Pachetul Telecom": o mai bună protecţie a drepturilor utilizatorilor
Pachetul Telecom, format din trei directive, va reforma cadrul actual al comunicaţiilor electronice, care datează di! n 2002. Noua legislaţie propune crearea unui organism european pentru autorităţile de reglementare de telecomunicaţii, coordonarea spectrului de frecvenţe radio în cadrul UE, precum şi revizuirea regulilor cu privire la accesul la reţele şi tarife mai transparente.

Mai multă competiţie în ce priveşte sistemele informatizate de rezervare pentru transportul aerian
Parlamentul european susţine simplificarea şi modernizarea normelor cu privire la sistemul informatizat de rezervare, deoarece aceasta va contribui la creşterea competiţiei, ceea ce va duce la reducerea costurilor de distribuţie a biletelor de avion şi, în consecinţă, a preţurilor acestora.

Utilizarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (SIV)
Parlamentul Euro! pean s-a exprimat, în primă lectură, cu privire la o propun ere din partea Comisiei Europene referitoare la utilizarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (SIV), în conformitate cu Codul Frontierelor Schengen.

Inegalitatea între femei şi bărbaţi persistă
În pofida progreselor semnificative înregistrate, persistă multe inegalităţi între femei şi bărbaţi, se menţionează în raportul din iniţiativă proprie, elaborat de eurodeputata Iratxe García Pérez (PSE, Spania), membră a comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi egalitatea de gen. Un obstacol major în calea egalităţii reprezintă violenţa împotriva femeilor, fiind una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului, care nu cunoaşte limite geografice, economice sau sociale.

Publicitatea este încă discriminatorie
Discriminarea bazată pe motive de gen este încă larg răspândită în mass-media, potrivit raportului "Influenţa marketing-ului şi a publicităţii asupra egalităţii dintre femei şi bărbaţi". Se afirmă că, în continuare, stereotipurile legate de femei şi bărbaţi în mesajele publicitare sunt larg răspândite.

Întărirea capacităţii de acţiune a Eurojust
La 2 septembrie au fost votate trei rapoarte din domeniul justiţiei: îmbunătăţirea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală între statele membre, consolidarea competenţelor Eurojust şi Reţeaua Judiciară Europeană.

Clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor chimice - sistemul GHS va fi preluat la nivel UE
Plenul Parlamentului European a căzut de acord cu Consiliul asupra unui compromis cu privire la preluarea în dreptul UE a sistemului GHS (Globally Harmonised System of Classification and Labelling of Chemicals). Noile reguli sunt similare cu cele deja existente în UE, dar anumite modificări, în cele mai multe cazuri de natură tehnică, vor trebui efectuate.

Sancţiuni UE mai puternice şi mai eficace
Raportul elaborat de Hélène Flautre (Grupul Verzilor/ALE, Franţa), care trece în revistă politica de sancţiuni a Uniunii, subliniază că recurgerea la sancţiuni trebuie să fie consecventă cu strategia de ansamblu a Uniunii şi reprezintă unul din instrumentele ce pot fi utilizate pentru a pune în aplicare politica europeană în domeniul drepturilor omului.

Animalele clonate şi utilizarea acestora în consumul alimentar
Parlamentul European a votat, la 3 septembrie, o rezoluţie depusă de comisia pentru agricultură cu privire la clonarea animalelor în scopul producţiei de alimente.

Ingrid Betancourt se va adresa Parlamentului European în cadrul sesiunii plenare din 8 octombrie 2008, de la Bruxelles
În urma invitaţiei făcute de preşedintele Parlamentului European Hans-Gert Pöttering, Ingrid Betancourt se va adresa Parlamentului European în cadrul sesiunii solemne din 8 octombrie 2008. În cadrul Conferinţei Preşedinţilor (liderii grupurilor politice din Parlamentul European, Hans-Gert Pöttering a anunţat că Ingrid Betancourt a dat curs invitaţiei adresate de către Parlamentul European.

Deschiderea sesiunii plenare
Hans-Gert Pött ering, preşedintele Parlamentului European, a oferit detalii cu privire la lucrările ce au loc în urma prăbuşirii parţiale a plafonului din sala pentru şedinţele plenare de la Strasbourg. Tavanul va fi înlocuit complet şi se vor efectua studiile necesare pentru a garanta siguranţa membrilor PE şi a angajaţilor. De asemenea, şi-a exprimat speranţa că sesiunea plenară de la sfârşitul lunii septembrie se va putea desfăşura la Strasbourg.


Următoarea sesiune a Parlamentului European va avea loc între 22 şi 25 septembrie.