Cum funcţionează bugetul UE în ţara dumneavoastră?

joi, 7 octombrie 2010

Albania şi Bosnia - da; Kosovo - "în afara procesului"


Parlamentul a susținut propunerea vizând eliminarea obligativității vizelor pentru cetățenii Albaniei și Bosniei-Herțegovina înainte de sfârșitul anului 2010, considerând, ca și Comisia Europeană, că aceste două state îndeplinesc condițiile necesare din punct de vedere al securității documentelor, al luptei împotriva imigrației clandestine și împotriva criminalității. 

La 30 noiembrie 2009, UE a decis eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii din Serbia, Muntenegru și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, decizie care a devenit efectivă la 19 decembrie 2009. Bosnia-Herţegovina și Albania nu îndeplineau în acel moment toate criteriile (referitoare la imigraţia ilegală și securitate).

În luna mai, Comisia a decis că cele două state au făcut progrese și a recomandat ca Parlamentul și Consiliul să aprobe eliminarea cerinţelor de obligativitate a vizelor până la sfârșitul anului pentru călătorii mai scurte de 3 luni. Raportul elaborat de Tanja Fajon (S&D, SL) a fost adoptat cu 538voturi pentru, 47 împotrivă și 41 abțineri.

Albania și Bosnia-Herțegovina au îndeplinit toate condițiile, fiind pregătite pentru eliminarea vizelor. Acest fapt a fost confirmat și de către Comisia Europeană (...) Est timpul să transmitem un mesaj pozitiv acestor țări prin distrugerea zidului vizelor (...) oamenii merită acest gest din plin", a declarat raportoarea PE Tanja Fajon.

De menţionat că numai cetăţenii care deţin un pașaport biometric vor fi exceptaţi de la aplicarea regulilor privind vizele.

Propunerea de eliminare a obligativității vizelor urmează a fi aprobată în luna noiembrie și de Consiliu, aplicându-se regula majorității calificate.

Kosovo "în afara acestui proces"
Raportorul regretă însă faptul că Kosovo rămâne  "singura parte a Balcanilor de Vest care este lăsată complet în afara procesului de liberalizare a vizelor" din cauza "diferenţelor între statele membre privind recunoașterea independenţei".


Mai multe informaţii
Profilul raportoarei Tanja Fajon (S&D, SL)

Textele adoptate vor fi disponibile (click 7 octombrie 2010) aici


Centrul Europe  Direct Botoşani: 

Botoşani Euro Channel, 1 milion de afişări:

Niciun comentariu: