Cum funcţionează bugetul UE în ţara dumneavoastră?

marți, 15 iunie 2010

Familia mea în comunism



Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România a derulat în perioada 20 februarie- 1 mai 2010 concursul naţional de eseuri şi artă grafică „Familia mea în comunism”.
Ajuns la a - 4 a ediţie, concursul s-a bucurat şi anul acesta de sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România (str. Vasile Lascar 31, etaj 1, sala Titulescu), această instituţie devenind un partener fidel al proiectelor educaţionale organizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Cele două instituţii partenere organizează ceremonia de înmânare a premiilor concursului Familia mea în comunism în data de 16 iunie, orele 12, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, sala Nicolae Titulescu. La ceremonie vor participa dl Niculae Idu, şeful Reprezentanţei CE în România, dl Vladimir Tismăneanu, preşedintele consiliului ştiinţific al ICCMER, dl Ioan Stanomir, preşedintele executiv al ICCMER şi reprezentanţi ai fundaţiei "Konrad Adenauer" şi ai Ministerului Educaţiei.
Tema de anul acesta a adus în prim plan relaţia dintre familie şi regimul comunist din România. Astfel, am încercat să aducem în discuţie mediul familial, viaţa de zi cu zi şi modul în care această instituţie a fost ţinta politicilor comuniste. Plecând de la următoarele întrebări: În ce măsură a fost afectată familia ta de regimul comunist? Cum portretizaţi viaţa de familie în timpul regimului comunist?, am făcut apel la creativitatea tinerilor din România pentru a ne schiţa imaginea familiei în regimul comunist. Scopul acestui concurs este acela de a creşte interesul copiilor şi tinerilor pentru istoria recentă a României, determinându-i să reflecteze asupra naturii totalitare şi represive a regimului comunist din România.

Niciun comentariu: