Cum funcţionează bugetul UE în ţara dumneavoastră?

vineri, 12 septembrie 2008

Nominalizările Parlamentului European pentru Premiul Sakharov 2008

Cele 8 nominalizări ale Parlamentului European pentru Premiul Sakharov pentru anul 2008 au fost prezentate în cadrul reuniunii comune a comisiilor pentru politica externa, pentru dezvoltare şi subcomisiei pentru drepturile omului. Câştigătorul Premiului Sakharov va fi ales la mijlocul lunii octombrie 2008.
Candidaţii acestui an sunt (in ordine alfabetica):

Ingrid Betancourt - politician columbiano-francez şi activist în lupta anti-corupţie, răpita de FARC la 23 februarie 2002 în timp ce se afla în campanie pentru Preşedinţia Columbiei şi salvată din captivitate în iulie 2008. Potrivit nominalizării, "Betancourt a luptat în permanenta împotriva forţelor teroriste şi consecinţelor sale atât în Columbia, cat şi în întreaga lume". Nominalizare de către Martin Schulz din partea Grupului PSE.

Dalai Lama - Lider spiritual şi politic al poporului tibetan. Nominalizarea scoate în evidenţă "mesajul de pace, non-violenţă, înţelegere inter-confesională, responsabilitate universală şi compasiune". Nominalizare de către Cristiana Muscardini din partea grupului UEN şi Piia-Noora Kauppi, Aloyzas Sakalas şi 39 de alţi parlamentari.

Centrul European pentru Drepturile Romilor - Un organism care a militat împotriva rasismului şi discriminării împotriva romilor. Potrivit nominalizării, "de la înfiinţarea ei în anul 1996, CEDR a depus eforturi pentru a furniza romilor mijloacele necesare combaterii discriminării şi câştigării oportunităţilor egale de acces la guvernare, învăţământ, servicii de sănătate şi servicii publice." Nominalizare de către Vittorio Agnoletto din partea grupului GUE/NGL.

Hu Jia - Apărător chinez al drepturilor civile, militant pentru protecţia mediului şi drepturile persoanelor bolnave de SIDA. Ca urmare a mărturiilor lui privind situaţia drepturilor omului în China, cu ocazia conferinţei subcomisiei pentru drepturile omului în PE, Hu Jia a fost arestat, acuzat de incitarea subminării puterii de stat" şi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Nominalizat de Graham Watson din partea grupului ALDE, Monica Frassoni şi Daniel Cohn-Bendit din partea Grupului Verzilor/EFA şi 55 alţi parlamentari.

Alexander Kozuli- Fost candidat prezidenţial în Belarus. Potrivit nominalizării, "Aleksandr Kozulin a manifestat un curaj extraordinar de a rezista acţiunilor regimului şi de a continua lupta pentru libertate de gândire şi expresie, pentru drepturi civile fundamentale. În 2006, în timpul campaniei prezidenţiale, a fost bătut, deţinut şi în final condamnat la 5 ani şi sase luni de închisoare". Nominalizat de Jacek Protasiewicz, Jan Marinus Wiersma şi 44 alţi parlamentari.

Abatele Apollinaire Malu Malu - Preşedintele Comisiei Electorale Independente a Republicii Democrate Congo. Aceasta nominalizare subliniază "eforturile sale de a promova dialogul în locul violentei în timpul conferinţei de la Goma (organizata pentru instaurarea păcii în provinciile Kivu de Nord şi de Sud ale RDC) şi faptul ca si-a dedicat întreaga experienţă şi înţelepciune pentru realizarea acestor principii de-a lungul carierei sale". Nominalizare de Luisa Morgantini, Alain Hutchinson, Jürgen Schröder, Johan Van Hecke şi alţi 44 parlamentari.

Mikhail Ivanovich Trepashkin - Avocat rus şi promotor al democraţiei. Potrivit nominalizării," ca fost detectiv FSB, Trepashkin a dezvăluit un număr de cazuri în care unii membri ai serviciilor secrete au fost implicaţi în corupţie, crima organizată şi terorism". A fost persecutat şi apoi închis pentru patru ani. Eliberat în noiembrie 2007 ca urmare a unei campanii internaţionale, a continuat campania pentru drepturile omului şi democraţie în Rusia. Nominalizat de către Gerard Batten din partea Grupului IND/DEM.

Morgan Tsvangirai - Lider al opoziţiei din Zimbabwe. Nominalizarea indica: "De-a lungul multor ani, Morgan Tsvangirai a luptat pentru democraţie, libertate de expresie şi statul de drept în Zimbabwe. Asumându-şi enorme riscuri personale, a condus principalul partid de opoziţie şi a indurat cu curaj o succesiune de încercări n de asasinate şi arestări motivate politic". Nominalizat de Luís Queiró şi 96 alti parlamentari.

Următorii paşi vor avea loc la 22 septembrie 2008, când comisiile pentru politica externă şi dezvoltare vor limita lista la un număr de 3 candidaţi. Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European va selecta câştigătorul Premiului Sakharov în cursul lunii octombrie 2008, iar Premiul va fi acordat câştigătorului în cursul sesiunii plenare a Parlamentului European, la 17 decembrie 2008.

Cea de-a 20 aniversare a Premiului Sakharov

In acest an se va sărbători cea de-a 20-a aniversare a Premiului Sakharov, care a fost pentru prima oara acordat în anul 1988 fizicianului sovietic şi dizidentului politic Andrei Sakharov. Pentru a marca aceasta aniversare, toţi laureaţii Premiului Sakharov vor fi invitaţi la un eveniment special care se va desfăşura la Strasbourg, la 16 decembrie 2008.

Câştigătorii anteriori ai Premiului Sakharov

1988 Nelson Mandela şi Anatoli Marchenko
1989 Alexander Dubcek
1990 Aung San Suu Kyi
1991 Adem Demaçi
1992 Las Madres de la Plaza de Mayo
1993 Oslobodjenje
1994 Taslima Nasreen
1995 Leyla Zana
1996 Wei Jinsheng
1997 Salima Ghezali
1998 Ibrahim Rugova
1999 Xanana Gusmão
2000 ¡Basta Ya!
2001 Izzat Ghazzawi, Nurit Peled-Elhanan şi Dom Zacarias Kamwenho
2002 Oswaldo José Payá Sardiñas
2003 Secretarul General ONU Kofi Annan şi întregul staff al ONU
2004 Asociaţia Jurnaliştilor din Belarus
2005 Doamnele în Alb (asociaţie din Cuba), Hauwa Ibrahim, Reporteri fără Frontiere
2006 Alexander Milinkevich
2007 Salih Mahmoud Osman

Niciun comentariu: