Cum funcţionează bugetul UE în ţara dumneavoastră?

vineri, 14 ianuarie 2011

Sesiune plenară, Strasbourg, 17-20 ianuarie 2011

Deputații europeni vor participa la o dezbatere împreună cu prim-miniștrii maghiar și belgian, reprezentanții actualei și, respectiv, precedentei Președinții a Consiliului UE. Viktor Orbán va prezenta prioritățile Președinției ungare miercuri, iar Yves Leterme va face bilanțul Președinției belgiene marți. Președintelui Consiliului, Herman Van Rompuy, va prezenta de asemenea rezultatele Consiliului European din decembrie.
Reguli mai clare referitore la drepturile pacienților de a urma tratamente în străinătate sunt pe cale de a fi adoptate, ca urmare a unui acord provizoriu la care au ajuns la sfârșitul lunii decembrie deputații europeni și reprezentanții Consiliului.
Plenul Parlamentului va dezbate situația din Belarus după alegerile frauduloase din decembrie urmate de trimiterea în închisoare a liderilor opoziției și represiunea demonstrațiilor de către poliție. Deputații europeni vor vota o rezoluție privind tipul de sancțiuni pe care UE ar trebui să le impună președintelui belarus Alexander Lukașenko și altor lideri guvernamentali, prin interzicerea acordării de vize și înghețarea activelor acestora.
Deputații vor dezbate marți și vor supune la vot miercuri Acordul de stabilizare și asociere cu Serbia (ASS), care, pentru a intra în vigoare, are nevoie de acordul Parlamentului și de ratificare din partea statelor membre.
Dreptul părinților de a adopta un copil dintr-un alt stat membru ar trebui susținut, precum și interesul copiilor care sunt adoptați de către un cetățean european, consideră o serie de deputați europeni provenind în mare parte din Italia, într-o întrebare orală adresată Comisiei. Rezoluția aferentă urmează a fi votată miercuri.
Deputații vor adresa întrebări Comisiei referitoare la acțiunile pe care aceasta intenționează să le ia cu privire la propunerea legislativă lituaniană, care, potrivit membrilor PE, "ar limita în mod grav libertatea de exprimare, în special sprijinul public sau campaniile pentru egalitate ori pentru drepturile LGBT sau împotriva discriminării bazate pe sex sau pe orientare sexuală" în această țară.
Marţi seară, deputaţii europeni vor face un bilanţ al eforturilor de reconstrucţie ale Uniunii Europene desfăşurate pe parcursul anului 2010 în Haiti, o ţară afectată atât de consecinţele dezastruoase ale cutremurului din 12 ianuarie 2010, cât şi de alte probleme grave, cum ar fi uraganul Thomas, epidemia de holeră, tensiunile din jurul alegerilor prezidenţiale şi instituţii de stat fragile.
UE trebuie să dea un nou impuls strategiei pentru regiunea Mării Negre, pentru a asigura pacea și stabilitatea statelor din vecinătate (Bulgaria, Grecia, România, Turcia, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina), precum și securitatea energetică în această zonă.

Niciun comentariu: