Puncte esenţiale ale sesiunii plenare: 17-21 mai Strasbourg, 2010
· Donarea de organe
· Eficienţa energetică
· Azil şi sprijin pentru refugiaţi din ţări terţe
· Etichetele Made in pentru produsele textile
· Ajustarea bugetului PE post-Lisabona
· Strategia UE2020
· Simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC)
· Arestarea în Transnistria a jurnalistului Ernest Vardanian
Reguli comune pentru a facilita donarea de organe între Statele Membre
Persoanele care au nevoie de un transplant de organe vor trebuie să aştepte perioade mai scurte de timp, se arată în compromisul convenit între Parlament şi Consiliu referitor la propunerea legislativă privind standardele de calitate şi siguranţă pentru organele umane destinate transplantului. Deputaţii vor adopta şi un raport din iniţiativă proprie care se referă la Planul de acţiune al Comisiei privind donarea de organe.
În ultimii 50 de ani transplantul de organe a devenit o practică obişnuită la nivel mondial, fiind deseori unicul tratament posibil. Insă, în jur de 60 000 de pacienţi se află în UE pe liste de aşteptare şi fiecare a 12-a persoană moare aflându-se pe aceste liste. Rata donărilor de organe la nivel naţional şi activităţile de transplant variază enorm între Statele Membre: de la 33.8 donatori decedaţi la 1 milion de persoane în Spania la 1 donator decedat / 1 mil. în România.
Standardele comune UE de calitate şi siguranţă ar facilita donarea de organe, transplantul şi schimbul de organe între ţările europene. Observaţiile Parlamentului pe marginea propunerii de directivă se regăsesc în raportul elaborat de Miroslav Mikolášik (PPE, SK).
Garantarea calităţii şi a siguranţei
Un progres major ar fi desemnarea în fiecare ţară a unei autorităţi competente pentru standardele de calitate şi siguranţă a organelor umane destinate transplantului. O astfel de autoritate ar trebui să elaboreze reguli care acoperă toate stadiile de la donare până la transplantul efectiv. Dacă doresc, Statele Membre vor avea posibilitatea de a introduce reguli mai stricte. Textul compromisului stipulează informaţiile minime care vor trebui colectate la fiecare donare de organ, precum şi un nivel de pregătire corespunzător al personalului implicat în acest proces.
Noua legislaţie privind eficienţa energetică va ajuta consumatorii să îşi reducă valoarea facturilor la energie, iar UE va putea astfel să atingă obiectivul de reducerea a consumului de energie cu 20% până în 2020. Potrivit noilor norme în domeniul construcţiilor, clădirile noi vor trebui să dispună de un consum energetic aproape de zero şi vor trebui efectuate inspecţii regulate ale sistemelor de încălzire a apei şi a celor de aer condiţionat. Etichetele obligatorii ale consumului energetic pentru aparatele de uz casnic şi produse cu consum energetic redus vor ajuta consumatorii în a-şi evalua costurile curente la energie.
Statele UE care doresc să participe la programe de sprijinire a refugiaţilor din ţări terţe ar putea primi până la 6000€ pentru fiecare persoană reinstalată, potrivit unui proiect legislativ amendat de Comisia pentru libertăţi civile. Statele UE contribuie considerabil mai puţin la reinstalarea refugiaţilor în comparaţie cu alte ţări precum SUA, Australia sau Canada. Deputaţii vor adopta şi decizia privind crearea unui Birou European de Sprijin în materie de azil în urma acordului cu Consiliu.
În 2008, UE a contribuit doar cu 6,7% la reinstalarea refugiaţilor, mai exact 4 378 de persoane. Pentru a încuraja Statele Membre să participe la programe de reinstalare pe bază permanentă, deputaţii propun alocarea unei sume fixe pentru fiecare persoană reinstalată este de 6 000 EUR în primul an şi de 5 000 EUR în cel de-al doilea an. Sumele suplimentare pe care le primesc noile state membre participante în primii doi ani se investesc în dezvoltarea unui program sustenabil de reinstalare, se arată în amendamentul PE.
În momentul de faţă, 10 State Membre participă la instalarea refugiaţilor (Suedia, Danemarca, Finlanda, Ţările de Jos, Regatul Unit, Irlanda, Portugalia, Franţa, Româniaşi Republica Cehă). În ceea ce priveşte noile angajamente privind reinstalarea, Portugalia, Franţa, România şi Republic Cehă au decis alocarea anuală a unui număr de locuri destinate reinstalării. De menţionat că în 2008, România a concluzionat în 2008 un acord tripartit cu UNHCR şi OIM în vederea creării unui Centru de Tranzit in Regim de Urgenţă la Timişoara.
Etichetele "Made in" vor deveni obligatorii pentru îmbrăcăminte vândută în Europa dacă Parlamentul aprobă amendamentele Comisiei pentru piaţa internă care propun un sistem UE de etichetare.
Obligativitatea indicării prin etichetare a ţării de origine va fi necesară pentru a asigura consumatorii că nu sunt induşi în eroare de etichete care sugerează că produsele vestimentare ar fi produse într-un stat membru şi nu într-o ţară terţă precum China sau Pakistan. În prezent, etichetarea "Made in" este voluntară şi este utilizată în funcţie de legislaţia naţională.
Legislaţia UE actuală pentru produsele textile se aplică doar asupra armonizării denumirii fibrelor textile (există 48 de fibre, dintre care 18 sunt naturale şi 30 sintetice) care se comercializează pe piaţa unică. Chiar dacă iniţial Parlamentul a fost consultat doar în ceea ce priveşte o propunere tehnică a Comisiei, care prevedea reducerea perioadei de timp pentru plasarea pe piaţă a noilor fibre, deputaţii au decis elaborarea unei propuneri mai politice şi anume introducerea obligativităţii indicării prin etichetare a ţării de origine în noul regulament.
Amendamentele depuse de Comisia pentru drepturile femeii prevăd că va fi la latitudinea Statelor Membre să decidă dacă plata pentru aderarea la sistemele de asigurare socială (care acoperă concediului de maternitate, boală, invaliditate şi bătrâneţe) trebuie să fie obligatorie pentru femeile care desfăşoară activităţi independente sau dacă acest sistem poate fi accesat în mod voluntar.
Deputaţii vor dezbate şi vor vota asupra propriului buget: în primul rând ajustarea bugetului 2010 la noile responsabilităţi legislative post-Lisabona iar în al doilea rând bugetul detaliat pentru anul 2011.
Modificarea bugetului pentru 2010 se referă la crearea a 150 de noi posturi şi creşterea indemnizaţiei de secretariat cu €1500 / deputat / lună. În urma reducerii bugetului destinat gestionării clădirilor, bugetul PE va creşte cu 0.6 % sau 9.4 milioane €. Parlamentul este astfel a doua instituţie care va primi fonduri bugetare post-Lisabona pentru 2010. Consiliul European şi preşedintele acestuia au obţinut deja 25 milioane € la sfârşitul anului trecut. Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social au solicitat, de asemenea, creşterea bugetelor cu 6.4 milioane €, respectiv 4.14 milioane €.
Rapoartele menţionate se referă la realizarea pieţei unice pentru cetăţeni ţi consumatori (raportor Louis Grech S&D, MT), la viabilitatea pe termen lung a finanţelor publice (raportor Liem Hoang, S&D, FR) şi la creditele dedicate cercetării şi inovării (raportor Lambert van Nistelrooij PPE, NL).
Şoferii de camion sau autobuz independenţi trebuie să se supună aceloraşi reguli ca şi cei angajaţi de companii, a subliniat Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale într-o propunere legislativă ce urmează a fi adoptată joi în plenul PE. Din acest motiv, deputaţii ar putea respinge propunerea Comisiei care prevede o abordare diferită a şoferilor independenţi. Aspecte legate de sănătate şi siguranţă şi necesitatea unei concurenţe loiale în acest sector necesită condiţii egale.
Deputaţii vor vota în plen dacă să accepte sau să refuze propunerea Comisiei potrivit căreia directiva din 2002 privind timpul de lucru în sectorul transporturilor rutiere nu se aplică şoferilor independenţi. Iniţial, amendamentele propuse de grupurile S&D, Verzi şi GUE care propuneau respingerea directivei din motive legate de sănătatea şoferilor, siguranţa rutieră şi de concurenţă, au fost adoptate cu o majoritate confortabilă, la 28 aprilie, în Comisia pentru ocuparea forţei de muncă.
Dacă până la urmă şoferii independenţi vor fi incluşi în câmpul de aplicare al directivei sus-menţionate, atunci li se va aplica şi alte reguli legate de exemplu de încărcat/descărcat, asistenţă oferită pasagerilor, întreţinere şi curăţare, formalităţi cu poliţia şi vama. Legislaţia actuală pentru şoferii angajaţi prevede o limită săptămânală în medie de 48 de ore, care poate ajunge la 60 de ore, cu condiţia că media de 48 de ore pe săptămână nu a fost depăşită timp de 4 luni.
Miercuri deputaţii vor vota asupra posibilei autorizări a trombinei bovine şi/sau porcine, o enzimă derivată din animale care poate fi utilizată pentru a lega mai multe bucăţi de carne separate. Deputaţii din Comisia de mediu şi sănătate publică s-au opus utilizării acestui aditiv deoarece s-ar putea crea o impresie falsă şi înşelătoare în rândul consumatorilor în legătură cu existenţa unui singur produs din carne.
Propunerea Comisiei de a autoriza trombina va fi respinsă dacă majoritatea deputaţilor se vor opune în plen.
Simplificarea Politicii Agricole Comune: condiţii mai bune pentru fermieri
Orice reformă a Politicii Agricole Comune trebuie să se bazeze pe reguli mai simple şi mai transparente, se arată în propunerea de rezoluţie aflată pe ordinea de zi a sesiunii plenare de la Strasbourg. Deputaţii europeni propun crearea unui sistem unic de plăţi, simplificarea legislaţiei cu privire la identificarea electronică animalelor (în special oi şi capre) sau chiar crearea unei linii de asistenţă telefonică destinată fermierilor în fiecare Stat Membru.
Joi, deputaţii europeni vor vota asupra propunerii de regulament prin care se oferă sprijin Ue în valoare de 300 milioane € pentru dezasamblarea centralei nucleare de la Kozlodui (Bulgaria). Toate cele trei reactoare au fost închise, însă această finanţare suplimentară este nevoie până la sfârşitul anului 2013 pentru a asigura dezasamblarea în condiţii de securitate, se arată în propunerea legislativă.
Potrivit rezoluţiei PE, din totalul de 300 milioane €, 180 milioane € ar trebui să garanteze dezasamblarea iar 120 milioane € ar trebuie utilizate pentru măsuri de economisire a energiei. Finanţarea actuală se adaugă la cele 210 milioane € oferite pentru perioada 2007-2009, conform Tratatului de aderare la UE, care prevedea dezasamblarea până în 2009. Având în vedere că procesul nu a fost finalizat, autorităţile bulgare au solicitat pentru extinderea perioadei până în 2013.
Joi, în a doua parte a zilei, deputaţii vor avea o dezbatere privind cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept. PE ordinea de se află:
- Libertatea religioasă în Pakistan
- Arestarea jurnalistului Ernest Vardanian in Transnistria
- Myanmar
Dezbatere: joi, 20 mai, 15.00h
Vot: joi, 20 mai, 16.00h
Caucazul de Sud: contribuţia UE la stabilizarea regiunii
Obiectivul principal al UE este transformarea Caucazului de Sud într-o regiune de pace, stabilitate şi prosperitate durabile, se menţionează în rezoluţia ce va fi votată marţi, la Strasbourg. Această regiune este deosebit de importantă pentru UE din punct de vedere al energie din cauza gazoductul Baku-Tbilisi-Erzurum care transportă gaz de la Marea Caspică către Marea Neagră.
Armenia, Azerbaijan şi Georgia fac parte din Politica Europeană de Vecinătate din 2004, dar încă nu există la nivel UE o strategie pentru această regiune, se arată în rezoluţia redactată de Evgeni Kirilov (S&D, BG). Potrivit deputaţilor, strategia pentru Caucazul de Sud ar trebui să se concentreze asupra soluţionării conflictelor regionale, promovării democraţiei şi a drepturilor omului şi a cooperării economice şi asupra dezvoltării sociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu